Home

Cele mai mari comune din romania

Urmează o serie de 30-40 de comune care au bugete cuprinse între 15-22 mil. lei. Dar banii nu înseamnă totul. Comuna Ciugud, din Alba, este considerată una dintre cele mai bine dezvoltate localități din țară, cu toate serviciile complete, deși, atenție, are un buget anual de doar 5,1 milioane de lei! Maria BOGDA Legea din 1929 definea comunele ca fiind de 2 tipuri: comune urbane/orașe, respectiv comune rurale. Cele rurale aveau până la 10.000 de locuitori, cele urbane peste. Satele, considerate sectoare ale comunei, erau mici (sub 600 de locuitori) sau mari (peste 600 locuitori) Din cele 1.283 de comune în care au fost organizate activităţi de vaccinare, cel mai mare număr de persoane au fost imunizate în comunele: Floreşti, judeţul Cluj (14.234 de persoane), Dumbrăviţa, judeţul Timiş (13.426), Chiajna, judeţul Ilfov (9.326), Recea, judeţul Maramureş (6.857), Miroslava, judeţul Iaşi (5.311), Şelimbăr. Judeţul Bihor este compus din patru municipii, şase oraşe şi 90 comune, iar reşedinţa de judeţ se află la Oradea, aflat pe locul 10 în clasamentul celor mai mari oraşe din România, din punct de vedere al numărului de locuitori. 5. Arad. Suprafaţă: 7.754 kilometri pătraţi Prescurtare judeţ: A Probabil una dintre cele mai cunoscute comune din Romania este Ciugud. Are 3000 de locuitori aflată la 12 kilometri de Alba Iulia care deține recordul național de absorbție a fondurilor europene:16 milioane de euro în ultimii 10 ani.Datorită fondurilor europene și a dorinței de evoluție, ciugudenii au reușit să facă în ultimii zece ani cât ceilalți ar putea face în 50 de ani.

Ei alcătuiesc cca. 5% din populația celor 85 de orașe transilvănene dintr-un total de 143 de orașe, care totalizează 97,6% dintre maghiarii din regiune care locuiesc la oraș. Mai sunt un număr mare de localități rurale, commune și sate cu populație maghiară mai mare de 5%, dar care nu sunt listate aici Cele mai întinse orașe În anul 2016, cele mai mari orașe erau Broșteni , din județul Suceava cu 594,66 kilometri pătrați (având 5.506 locuitori), urmat de Vișeu de Sus (Maramureș, 443,06 kilometri pătrați) și Borșa (Maramureș, 424,12 kilometri pătrați) Satul mai mare decat Bucurestiul. Suprafața Bucureștiului este de 228 de km pătrați. E drept, orașul se dezvoltă de la un an la altul. A Jinei, satul din județul Sibiu unde își duc zilele în jur de 3.700 de oameni, este de 315 de km pătrați (32.980 hectare) Mărișel, comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă din România. La aproximativ 50 de kilometri distanţă de Cluj-Napoca, în inima Munţilor Apuseni, comuna Mărişel pierde tot mai mulţi locuitori în fiecare an. Este comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă din România. Pe cei 90 de kilometri pătraţi, viaţa curge domol.

Comune. In Romania sunt peste 2850 de comune. Pentru a vedea lista comunelor dintr-un anumit judet, alege din harta judetul respectiv. In lista din stanga sunt comunele cu cei mai multi locuitori. Comuna.info contine pentru fiecare comuna harta comunei, codul postal al comunei si informatii despre vreme din comuna respectiva Top 5 cele mai bogate comune din Romania. In functie de veniturile primariilor din anul 2019, cele mai bogate comune din tara noastra sunt Chiajna (Ilfov), Floresti (Cluj), Dumbravita (Timis), Mogosoaia (Ilfov) si Cristian (Brasov). Chiajna a avut venituri, in 2019, de 79,28 de milioane de lei, Floresti de 64,53 de milioane de lei, Dumbravita.

Top 10 cele mai bogate comune din România - Agro BUSINES

  1. Din cele 18,05 miliarde de lei, cât au fost veniturile cumulate ale primăriilor de comune din România, cele mai mari sume le-au încasat primăriile din judeţele Iaşi (709 milioane lei), Timiş (699 milioane lei), Suceava (642 milioane lei), Prahova (633 milioane lei) şi Argeş (612 milioane lei)
  2. im si nu exista de cele mai multe clase paralele). Asadar, din 12 sa zicem au intrat doar 3 si niciunul nu a luat examenul
  3. Comuna Florești are în evidențe o populație oficială de 38.257 de locuitori, aceasta fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel mai.
  4. 5. Ioana - idem Ionut/Ion. Cele mai comune nume de familie din Romania. Cele mai comune nume de familie din Romania sunt Popa (21.508), Popescu (18.808) si Pop (15.179). Sunt urmate de Radu, Ionescu, Dumitru, Stoica, Stan, Gheorghe, Rusu, Munteanu, Matei, Constantin si Serban. Cele mai comune nume straine

Comunele României - Wikipedi

Cele mai mari suburbii din România: unde s-a construit cel mai mult în 2020 INFOGRAFIC Aproape 24.000 de locuințe au fost construite în ultimii 15 ani la Florești, lângă Cluj-Napoca, satul care a devenit de câțiva ani cea mai mare suburbie din România Oraşe mici din România ca număr al populaţiei sunt, în schimb, printre cele mai mari din punct de vedere a suprafeţei. Cea mai întinsă localitate urbană are doar ceva mai mult de 5.000 de locuitori

Comuna din România care are cel mai mare număr de persoane

  1. istrative, au un număr al născuților mai mare decât cel al decedaților în perioada analizată (Florești, Cluj-Napoca, Apahida, Baciu și Gilău). Valori net superioare sunt regăsite în cazul comunei Florești și Municipiului Cluj-Napoca
  2. Cele mai mari 50 de companii farmaceutice din Romania au rulat anul trecut afaceri de 1,79 mld. euro, adica 1,5% din PIB, potrivit calculelor ZF pe baza datelor companiei de analiza si studii de piata Cegedim
  3. Certeze, cea mai bogată şi printre cele mai frumoase comune din România, e la o aruncătură de băţ de Negreşti Oaş. Când intri în comună nu ştii pe care parte a drumului să te uiţi mai întâi şi ce construcţie să admiri mai mult
  4. Brașov este reședința și cel mai mare municipiu al județului Brașov, România. Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 227.961 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară (totuși în scădere în ultimele două decenii din cauza exodului sașilor și a reducerii activității industriale.Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță.
  5. UNTOLD este de altfel cel mai mare festival de muzică din România, iar la prima ediție în 2015 a fost desemnat la nivel european Best Major Festival. De atunci a strâns în fiecare din ce în ce mai mulți oameni, la ediția din 2018 fiind nu mai puțini de 100.000 de petrecăreți. UNTOLD este cunoscut pentru cele mai bune ritmuri.
  6. Comuna Florești iese în evidență cu o populație oficială de 38.257 de locuitori, aceasta fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel.

Top 10 - Cele mai mari judeţe din România - Imopedi

Cea mai mare comună din ţară, Floreşti, are un buget de aproape 14 milioane de euro în 2016 iar o parte din destinaţia banilor o stabilesc locuitorii comunei, în dezbatere publică organizată la jumătatea lunii ianuarie Comuna Florești are o populație oficială de 38.257 de locuitori, fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel mai mic număr de locuitori, Huedin (9.527 de locuitori) Primarul celei mai mari comune din România a fost condamnat la închisoare Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca l-au condamnat astăzi pe primarul comunei Florești, Horia Șulea, la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracțiunilor de corupție

Cinci comune din România unde se trăiește mai bine decât

Sunt pensii ce probabil n-aţi fi crezut că există în România: 78.634 de lei este cea mai mare pensie din România! Aceasta este suma pe care o încasează lunar un comandant de penitenciar în perioada comunistă. Aproximativ 16.000 de euro. Aşadar, cele mai mari pensii speciale le au magistraţii, parlamentarii şi diplomaţii Din 1997, 888 este unul dintre pionierii industriei de jocuri online și al conceptului de joc responsabil. Este unul dintre cele mai mari și mai de încredere branduri din lume, oferind o selecție enormă de jocuri, turnee cu premii mari și mese live pentru jucătorii din întreaga lume Așa că harta de mai jos conține rezultate din 1.568 comune și orașe mici, fără a cuprinde și informații despre calitatea apei din marile orașe. Harta este împărțită în patru culori: Roșu - localitățile în care analizele DSP au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege Cele mai bine clasat oraş din acest top, aflat pe locul 8, este Baia Mare, care are un nivel de poluare bun situat la 11.9. Clasamentul a fost realizat luând în considerare particulele în suspensie din aer, care reprezintă un amestec complex de particule foarte mici şi picături de lichid

Lista celor mai mari comunități maghiare din România

Comuna Florești are o populație oficială de 38.257 de locuitori, fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel mai mic număr de locuitori. Vezi care sunt cele mai frumoase hoteluri pe litoralul romanesc sau alege o vacanta la mare in Bugaria Fara sa o mai lungim, haide sa ne uitam la aceste locuri de cazare inedite in Romania! Te atentionez ca majoritatea sunt atat de deosebite si frumoase, incat va trebui sa stai cu ochii pe ele si sa rezervi din timp Cel mai mare judet din romania. Conform datelor care se regasesc pe situl wikipedia cele mai mari orase din romania ca suprafata sunt brasov 267 32 km si galati 246 40 km. Mai bine de 680 000 oameni locuiesc în această unitate administrativă al cărei nume provine de la râul timiş Peste 1.000 de comune din România au avut deja activități de vaccinare. Cele mai multe persoane au fost vaccinate în comuna Florești - Cluj - 14.234 persoane, Dumbrăvița din Timiș - 13.426 persoane, Chiajna din Ilfov - 9.326 persoane, Recea Maramureș - 6.857, Miroslava județul Iași - 5.311 persoane, Șelimbăr Sibiu - 4.290 de persoane, afirmă Valeriu Gheorghiță

Lista orașelor din România - Wikipedi

Municipiul Bucureşti a atins o rată de acoperire vaccinală de 45,5%, iar în comuna clujeană Floreşti a fost înregistrat cel mai mare număr de persoane imunizate (14.234 de persoane), anunţă preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă Cele mai multe investiţii reprezintă lucrări de reparaţii sau modernizare. Satul cu o biserică la 11 familii. Valea Plopului este un sat în comuna Posești din județul Prahova. Comunitatea din Valea Plopului este una mică, aceasta are aproximativ 1000 de locuitori

Care este cel mai mare sat din România? Care e cel mai

Oras din judetul Botosani, al doilea cel mai mic din

Cele mai scăzute temperaturi din timpul nopții au fost la munte: 6,2 grade în Călimani și 8,3 grade în Iezer. Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de disconfort termic ridicat pentru zilele de marţi, miercuri şi joi, în Capitală şi în 11 judeţe din sudul şi sud-estul ţării Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de rumân/român cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania.Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534. Decât să ia bani din milă, mai bine își fac o vilă! Aceasta este comuna din România cu cele mai impunătoare case: Cu ajutorul social nu reușeam să trăim mai mult de o săptămână! Gata cu ajutoarele! Asistaţii social din comuna doljeană Braloştiţa s-au săturat să stea cu mâna întinsă la stat şi să primească [ Harta vaccinării anti-COVID. Top 10 localități din România cu cele mai multe persoane imunizate O comună din județul Timiș conduce în topul vaccinării anti-coronavirus din România, cu aproape 48% din populație imunizată împotriva noului coronavirus. Author: Razvan Ilie vineri 09 iulie 2021 , 15:3 Cele mai mari FERME DE CEREALE BIO din România: 9.200 de hectare! agrointeligenta.ro - 14 martie 2017 10:52. 3.600 de hectare este cea mai mare suprafață de cereale cultivate în sistem ecologic în România de o singură fermă. Sunt două astfel de exploatații în țara noastră - una în vestul României, în județul Timiș, și a.

Pentru noi, rămâne unul dintre cele mai frumoase trasee pe care am fost vreodată și am ajuns, până acum, în multe locuri din România. Satul Peştera se află la aproximativ 1200 metri altitudine şi este poziţionat într-o vale de vis, la poalele Munților Piatra Craiului, spre vestul Munților Bucegi ADVERTISEMENT. Alegeri Locale 2020 la țară. Comuna în care PSD și PNL au capitulat. Primarul din Ciugud, Gheorghe Dămian, pare a avea asigurat deja cel de-al șaselea mandat de primar al comunei pe care o gospodărește din 2000 încoace. După ce a fost exclus din PSD în 2018, el a rămas independent, postură din care va candida la. Care erau cele mai urbanizate provincii din România Mare? Datele recensământului din 1930 ne arată că Muntenia era cea mai urbanizată provincie, ponderea populației urbane fiind de 27,3% (1,10 din 4,03 mil locuitori - vezi tabelul din imagine). Totuși, dacă scoatem din calcule populația capitalei (631,3 mii locuitori) ne rezultă un.

RAPORT DE ȚARĂ. Comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă ..

Locuitorii cu drept de vot din comuna Braniștea sunt chemați astăzi la urne pentru a-şi alege un nou primar, deoarece edilul ales în septembrie, anul trecut, este acum deputat. Procesul electoral din cele zece secții de votare este supravegheat de 82 de polițiști și 46 de jandarmi Cele mai frumoase peşteri din România: Peştera Scărişoara. Peştera care adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România se află în comuna Garda de Sus, din judeţul Alba. Este o peşteră cu adevărat impresionantă, accesibilă după ce se coboară, pe scări metalice ancorate în pereţi, un perete de aproape 50 de metri

Cea mai mare comună din România, Florești, este considerată cea mai mare suburbie din țară, având aproape aproape 24.000 de locuințe construite din 2006, în urma datelor Institului Național de Statistică (INS). Astfel, mai exact, nu mai puțin de 23.788 de locuințe au fost construite în ultimii 15 ani în Florești, comuna care a devenit [ Vezi cum e datingul în unul dintre cele mai bune locuri pentru cunoscut oameni noi: Baia Mare. Indiferent dacă locuiești aici sau ai planuri să călătorești pentru a vizita, pe Tinder găsești mulți localnici în apropiere Cauti terenuri de vanzare in Ocnele Mari, Valcea (comuna), de la 9? Pe storia.ro vei gasi 8 terenuri de vanzare, dar si multe alte oferte pentru terenuri de inchiriat, apartamente, case, camere, spatii comerciale, birouri, depozite, garaje de vanzare si de inchiriat Cele mai mari temperaturi din ultimii 30 de ani. Dimensiune font: | 02-08-2021 19:45. Grecia este lovită de cea mai gravă caniculă de după 1987, în urmă cu peste 30 de ani, a avertizat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, în timp ce mercurul termometrelor se aşteaptă să urce la 45 de grade în unele regiuni. Achizitie de. - Comuna cu populația cea mai numeroasă raportată la suprafață este comuna Florești, cu o densitate a populației de 628 locuitori/km2, mai mare chiar și decât densitățile așezărilor urbane din județ (cu excepția municipiilor Cluj-Napoca și Câmpia Turzii). - Doar cinci din cele 81 de unități administrative au un număr al născuților mai mare decât cel al decedaților în.

COMUNE ROMANIA - Comunele Romaniei - Comuna

cel mai mare cutremur din Romania Merele sunt fructe minune! Sunt bogate in substante nutritive valoroase pentru organism, imbunatatesc starea de sanatate si produc placere cand sunt mancate. Pot fi consumate simple, coapte, in compot sau transformate in deserturi minune care vor atrage aprecierea celor din jur Valea Oltului este unul dintre cele mai circulate drumuri din România și cuprinde numeroase peisaje pitorești, hidrocentrale și centrale baraj, dar și obiective turistice. De regulă, acest traseu este intens circulat de șoferii din zona de est a țării, care se îndreaptă spre vama Nădlac sau Arad. Întregul traseu cuprinde Boița. Campinguri din Romania- Corbu. Foto Shutterstock. Plaja Vadu, aflată tot în comuna Corbu este, de asemenea căutată de turiștii care doresc o vacanță liniștită la mare.Totuși, această plajă este rezervație naturală, iar din acest motiv accesul cu mașina, precum și campingul sunt interzise.. Camping Mamaia . Și în stațiunea Mamaia există zone de camping cu cortul care oferă.

Top 5 cele mai bogate comune din Romania si averile uriase

Investitorii locali dețin cele mai mari proiecte de birouri aflate în construcție. Cele mai mari proiecte de birouri în construcție sunt deținute de investitorii locali One United Properties (One Cotroceni Park I & II - 80.000 mp) și Iulius Group (Palas Campus Iași - 60.000 mp și UBC 0 Timișoara - 32.000 mp), în clasament urmând proiecte deținute de fondurile Atenor (Belgia. Oameni politici locali critică proiectul muzeului conflictelor transilvănene din comuna Florești propus de administrația locală pentru a fi construit pe un teren de peste 1,2 hectare din localitate și acceptat pentru a fi finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), arată ziarulfaclia.ro. Proiectul muzeului e estimat la peste 15 milioane de. Prima bere Zimbru a fost fabricată la Iași, în anul 1845. În 2018, Zimbru a devenit cel mai mare producător de bere din Moldova și unul dintre cei mai importanți fabricanți autohtoni de bere din România. Compania Albrau Prod din Onești, care deține acest brand, a lansat recent pe piață un nou sortiment: berea Zimbru Premium Cele mai mari comori ale acestei mănăstiri sunt Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Pantanassa dar și moaștele Sfântului Ghelasie. Pe lângă bucuria sufletească pe care am simțit-o în biserica mare, am cunoscut și foarte mulți oameni care mi-au mărturisit că la această icoană și-au găsit și liniștea.

Care sunt cele mai bogate comune din România? Două sunt

Comuna Florești iese în evidență cu o populație oficială de 38257 de locuitori, aceasta fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel mai. Întâlnire consultativă între ASF și cele mai mari firme de asigurări 02.07.2014 Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, domnul Mişu Negriţoiu, organizează săptămânal, în fiecare joi, întâlniri consultative cu reprezentanţii companiilor care activează pe pieţele financiare non-bancare, pe sectoare sau subsectoare Clasamentul celor mai mari oraşe din românia din punct de. Cele mai mari judete din romania.Judeţul bihor este compus din patru municipii şase oraşe şi 90 comune iar reşedinţa de judeţ se află la oradea aflat pe locul 10 în top 10 cele mai mari oraşe din românia populaţia româniei depăşeşte 20 milioane locuitori şi a scăzut cu mai bine de 1 5 milioane persoane în ultimii.

Cele mai slabe licee din România în funcție de

ISTORIC. Din 1996. Ziua de 31 octombrie a fost declarată Ziua Internațională a Mării Negre, când cele șase țări riverane - Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina - au semnat Planul Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, un document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și. Ana-Maria, Andreea, Ioana, Stefan, David sunt doar cateva dintre cele mai populare nume de copii de la noi din tara. Un lucru este cert: atat in randul fetelor, cat si in ceea ce-i priveste pe baieti, parintii au optat pentru nume mai degraba traditionale. Afla ce alte nume sunt la moda in Romania. Recunosc, ma asteptam ca in topul numelor cu. Comuna Bârsana este una dintre cele mai mari din Maramureș și este cunoscută pentru mănăstirea aflată în localitate. Aflată pe o colină, înconjurată de o livadă, mănăstirea Bârsana este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor Internaţionale a UNESCO

Cele mai mari peșteri cu hărți inteligibile din România. O hartă de peșteră (preferabil însoțită de articole descriptive - pentru că mediul speleal oferă multitudine de posibilități pentru observații/ determinări - cu imagini explicate și localizate pe hartă) are rolul de a mări sugestiv percepția despre cum arată golul. Topul realizat de o companie din Marea Britanie. În topul realizat de o companie de asigurări din Marea Britanie au fost incluse 92 de orașe din Europa, unde potrivit realizatorilor se poate mânca cel mai bine.Pentru a fi inclus în acest top, compania a ținut cont de oferta gastronomică care se regăsește în fiecare dintre aceste locuri și de care se pot bucura atât localnicii, cât. Fondul S&P index este, practic, tot un fel de fond mutual, dar care este bazat pe 500 dintre cele mai mari companii din Statele Unite ale Americii. Cu alte cuvinte, este format din unele dintre cele mai de succes companii din întreaga lume. Ca orice fond de investiții, S&P index oferă o diversificare imediată a portofoliului, permițându. Suntem cei mai harnici din Europa. Românii lucrează cele mai multe ore pe săptămână. Clasamentul european Paradoxul statisticii: românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE, iar olandezii doar 30 de ore pe săptămână. În medie, angajaţii din România au lucrat circa 40,4 ore pe săptămână în 2020, urmaţi de cei [

Cel mai mare oras din Romania are doar 5

Floreștiul a luat fața marilor orașe din România

Peştera Gheţarul de sub Zgurăşti se află în comuna Gârda de Sus, în Munţii Bihorului, pe versantul abrupt ce coboară din Dealul Mununa spre Valea Ordâncuşii, la altitudinea de 921 m. Cel mai mare lac subteran permanent din România, denumit și Minunea Mununii are următoarele dimenisiuni: 65 me Descopera 2 case de vanzare cu cel putin 1 in camera, de la Corbii Mari, Dambovita (comuna). Pe langa acestea gasesti si case de vanzare, apartamente, terenuri, camere, spatii comerciale, birouri, depozite, garaje de vanzare si de inchiriat pe storia.ro, site-ul tau de imobiliare din Romania

Cele mai des intalnite nume romanesti si straine

Cele mai comune exemple de aparatura medicala. Aparatura medicala este necesara atat in cabinetele particulare cat si in spitale. Unele dintre ele au necesitate doar in spital, acolo unde fluxul de pacienti este foarte mare si evident, problemele de sanatate multiple. Cabinetele medicale private au de asemenea nevoie atat de mobilier medical. Conform datelor obținute de la APIA, Agricost SA din județul Brăila (cea mai mare fermă din România) a primit subvenții de peste 10 milioane de euro în 2020. Agricost este deținută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite şi are o fermă de 56.000 de hectare. Alte ferme mari au primit Distribuie Fundația Conservation Carpathia, una dintre cele mai mari organizații de conservare din România și platforma regională de comerț electronic eMAG au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea unui nou Parc Național în Munții Făgăraș, care ar putea deveni cel mai mare și mai emblematic parc național din Europa. Fundația Conservation Carpathia susține crearea.

Orasele Romaniei HartaCel mai frumos bloc din Bucuresti, nominalizat la PremiulHarta celor mai subvenționate județe de anul trecutCorundJudetul Neamt - Harta RomanieiJudetul Valcea - Harta Romaniei